Murele sunt fructe de pădure răspândite în întreaga lume care cresc din abundență. Practic, din aceste fructe, avem voie să consumăm tot: frunzele, mugurii, fructe și, într-o măsură mai mică, se folosește chiar și rădăcina. Stim deja din copilărie că ursul este mare iubitor de fructe de pădure, în special de mure. Oare știe el ceva ce noi ignorăm?

Compoziție

Iată de ce consumul de mure este extrem de benefic pentru organism și de ce ar trebui să profitam de ele cât mai mult. Extrem de bune la gust, aceste fructe micuţe sunt bogate în vitaminele A, B1, B2, C, E, minerale precum potasiu, fosfor, fier, sodiu, magneziu, mangan, seleniu, zinc, cupru și calciu, dar și acid folic.

Beneficiile murelor sunt multiple. Au efect anti-inflamator, diuretic, antiseptic, laxativ, analgezic dar, în special antioxidant.

Pe lângă aceste beneficii, murele au și multe proprietăți medicinale. Ar trebui să consumam fara restricţie acest minunat fruct al pădurii.

Beneficii

    • au un puternic efect antioxidant și neutralizează radicalii liberi;
    • previn retenția de lichide astfel încât consumaţi cu încredere acest fruct dacă sunteți la dietă. Conţin puţine calorii și pielea va arăta mult mai luminoasă și netedă;
  • ajută la combaterea diareei, gastroenteritei, colitei și crampelor menstruale;
  • sucul din acest fruct este revigorant și tonifiant, ceea ce îl face foarte potrivit pentru persoanele care se simt slăbite;
  • afecțiuni bucalo faringiene: are un efect benefic asupra aftelor (răni in gura), gingivitei (inflaţia gingiei), stomatita (inflamarea mucoasei bucale), faringită și amigdalită;
  • fructele bine coapte, prin conţinutul lor ridicat de vitamine, sunt utile ca astringent și diuretic;
  • ajută împotriva gripei, răcelii și tusei.

Din frunzele de mărăcini, se poate prepara un ceai pe care-l putem folosi atât intern, cât și extern. În uz extern poate grăbi vindecarea rănilor ușoare.

Acestea fiind spuse, va invit sa ne bucuram împreună de un delicios tort raw vegan, pe care îl putem prepara acasă. Ştiind că din ce în ce mai multe persoane îşi descoperă intoleranța la gluten sau la lactoză,și nu pot consuma dulciuri, iată și o veste bună Acest tort este fără gluten, fără lactoză și fără zahăr, bineînţeles.

Ingrediente pentru blat

  • 1/2 ceașcă de migdale crude;
  • 50 gr curmale fără sâmburi;
  • 1/4 cană nucă de cocos fulgi;
  • 1 lingură ulei de cocos

Ingrediente pentru crema de cocos

  • 1 cană de caju (le puneţi la macerat peste noapte);
  • 1 lingură ulei de cocos;
  • 1/2 cană lapte de cocos;
  • 2 linguri de miere de albine sau alt îndulcitor natural pe care-l preferaţi.

Ingrediente pentru gemul de mure

  • 1 ceaşcă mure proaspete sau congelate;
  • 1 lingură ulei de cocos lichid;
  • 20 gr curmale fara sâmburi;
  • 1 linguriţă suc de lămâie;
  • 1 vârf de linguriță de sare neiodată (Roz de Himalaya)

Mod de preparare

Punem, mai întâi, ingredientele blatului în aparat și le blendăm bine, până se transformă într-o pasta mai groasă. Montăm blatul în inelul culinar și îl lăsăm la congelator până pregătim stratul alb, de cocos. Procedeul pentru stratul de cocos și gemul de mure este acelaşi ca și la blat.

Punem pe rând, toate ingredientele în blender și le blendăm până se transformă într-o cremă. Cele 2 straturi se toarnă pe rand in inelul culinar. Dacă stratul de cocos este foarte lichid, după ce l-am turnat în inelul culinar, îl lăsăm 15-20 min la congelator ca să se închege și abia apoi turnăm gemul de mure.

Decorăm în funcţie de inspiraţie. Să aveţi pofte dulci sănătoase!