Din păcate, este greu şi periculos să judeci convingerile numai după consecinţele pe care le au, deoarece suntem subiectivi şi putem fi înşelaţi de aparenţe. Mai degrabă putem distinge între convingeri bazate pe minciună şi convingeri bazate pe adevăr. Generaţia postmodernă în care trăim pune foarte puţin accent pe adevăr. Totul este relativ, nu contează prea mult ceea ce crezi, din moment ce te simţi bine şi ai linişte sufletească. Astfel s-a creat climatul ideal pentru a-ţi forma convingeri bazate pe minciuni, iar acest lucru se întâmplă extrem de subtil.

De exemplu, dacă discutăm la rece şi ne gândim la multe staruri bogate care şi-au înecat amarul şi depresia în droguri şi alcool, ne dăm seama că fericirea nu depinde de starea materială. Şi totuşi, una dintre cele mai răspândite convingeri este că banii aduc fericirea. De aceea mulţi oameni trăiesc în dependenţă de muncă şi se lasă conduşi de lăcomie, materialism, necinste. Poţi crede ceva cu mare tărie şi acel ceva să fie o minciună, dar tot îţi va afecta viaţa.