Arsenie Boca rugaciuni

Cu siguranță, majoritate românilor au auzit de Arsenie Boca, părinte și teolog. Mii de credincioși veneau la Mănăstirea Prislop, acolo unde Arsenie Boca a fost stareț, pentru a-l întâlni. Din păcate, părintele a ajuns să fie hărțuit de Securitate, tocmai pentru că era iubit de credincioși.

Unii credincioși consideră că Arsenie Boca este cel mai mare duhovnic român din secolul XX, de aceea sute de oameni vin zi de zi la Mănăstirea Prislop pentru a se ruga la mormântul său. Deși mulți credincioși au auzit de Arsenie Boli, foarte puțini cunosc rugăciunile părintelui.

Mai jos vei găsi cele 7 rugăciuni pe care le rostea părintele Arsenie Boca.

Rugăciunea de luni

„Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotștiutorul, făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a Născcut, mai înainte de toți vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o Ființă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut Om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S-a îngropat, și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a suit la ceruri, și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă să judece vii și cei trecuți în neființă, a Cărui împărăție nu v-a avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci.

Într-Una sfântă, sobornicească și apostolică Biserică, mărturisesc, întru iertarea păcatelor. Aștept învierea celor adormiți și viața veacului ce va să fie. Amin!”

Rugăciunea de marți

„Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat!

Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o! Pentur viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o!

Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în Numele lui Iisus. Amin!”

Rugăciunea de miercuri

„Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră și darul Lui mai presus decât toți din belșug l-ai primit, ceea ce ești o mare de daruri dumnezeiești și râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea ta tuturor celor ce cu credință aleargă la tine!

Căzând la icoana ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm ție, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale și cererile noastre cele aduse ție, celei Grabnic Ascultătoare, grăbește a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere și mântuire.

Cercetează-ne, preabună, pre noi robii tăi, cu darul tău, și dă celor neputincioși tămăduire și sănătate desăvârșită, liniște celor înviforați, celor robiți slobozire, și mângâie pe toți cei ce pătimesc în felurite chipuri.

Izbăvește, Atotmilostivă Stăpână, toate orașele, satele și țara aceasta, de cutremure, de vătămare, de potop, de foc, de sabie și de alte pedepse vremelnice și veșnice, și de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți, întorcând mânia lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maică.

Și, slobozește pe robii tău (rostește numele celor dragi) și mă slobozește pre mine robul tău (rostește numele tău) de toată boala sufletească de năvălirea patimilor și de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credință trăind veacul acesta, să ne învrednicim și în cel viitor de bunătățile cele veșnice, cu harul și cu iubirea de oameni a Fiului și Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte și cu Prea Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciunea de joi

„Preasfânta Stăpâna mea de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul Tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte.

Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește. Că binecuvântată ești de toate neamurile, preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciunea de vineri

„Preacurata Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înțelepciunea lui Dumnezeu Sieși Și-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovnicești, ceea ce de la cele lumești la cele dinainte de lume mintea noastră o înalți și pe toți la cunoștința înțelepciunii îi ridici!

Primește această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care au credință și cu smerenie ne închinăm în fața Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-l pe Fiul Tău și Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noștri înțelepciune și putere, judecătorilor dreptate și necăutare la fața omului, păstorilor, înțelepciune duhovnicească, râvnă și bună pază a sufletelor noastre, învățătorilor smerită înțelepciune, fiilor ascultare și nouă tuturor Duhul chibzuinței și al evlaviei, duhul smereniei și al blândeții, duhul curăției și al adevărului.

Și acum, Maică Prealăudată, dă-ne buna sporire a minții, pe cei aflați în vrajbă și în dezbinare împacă-i, unește-i și pune între ei o legătură de iubire nedespărțită, pe cei rătăciți din nesocotință întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povățuiește-i frica de Dumnezeu, înfrânarea și hărnicia, dă-le cuvântul înțelepciunii și cunoștințe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Cea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită decât Serafimii.

Iar noi, văzând faptele minunate și preachibzuita înțelepciune a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, să ne înstrăinăm de deșertăciunea pământească și de prisositoarele griji lumești și să ne ridicăm mințile și inimile noastre spre cer, pentru că, prin ocrotirea și ajutorul Tău, laudă, mulțumire și închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu și Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciunea de sâmbătă

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, toată ziua, să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temniță în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosădiți până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție! Amin!”

Rugăciunea de duminică

„Doamne, Tu ești mare, Tu ești Dumnezeu, Tu ești Tatăl. Pe Tine te rugăm, prin mijlocirea Sfinților Arhangheli Mihail, Gavril Și Rafail să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit de neliniște, de tristețe și de obsesii.

Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de ură, de desfrânare și de invidie! TTe rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de gelozie, de mânie și de frică! Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de orice formă de destrăbălare! Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de farmece și de vrăjitorie! Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de destrămarea familiei și de orice rău ascuns! Te rugăm, izbăvește-ne, Doamne, de toate relele acestei lumi!

Tu, Doamne, care ai spus Pacea mea o las vouă, pacea Mea o dau vouă, dăruiește-ne prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria eliberarea de orice formă a răului și bucuria veșnică, întru împărăția Ta! Amin!”