
Sunteți curioși să aflați rețeta? Iată de ce aveți nevoie pentru a le pregăti…
Ingrediente:
- 200 grame unt
- 2 pahare făină
- 2 ouă
- o jumătate pahar de smântână
- 1 lingură suc de lămâie
- 1 pahar zahăr
- zahăr vanilat
- zahăr pudră pentru decor
Mod de preparare:
Se răcește untul bine (dați-l la congelator pentru câteva minute bune), apoi se dă prin răzătoare și se amestecă cu făina, se adaugă sucul de lămâie, smântâna și gălbenușurile. Puneți albușurile la frigider.
Frământați bine aluatul apoi puneți-l în frigider pentru 1-2 ore.
Bateți bine albușurile răcite cu zahărul simplu și cu cel vanilat…
Scoateți aluatul din frigider și împărțiți-l în 3 părți egale. Întindeți fiecare bucată de aluat în formă de cerc, cu ajutorul sucitorului…
Tăiați cu un cuțit ascuțit cercurile în segmente de formă triunghiulară.
Ungeți triunghiurile cu albușul bătut cu zahăr și rulați cornulețele…
Aranjați-le în forma în care coaceți, tapetată în prealabil cu hârtie pentru copt. Lăsați cornulețele la cuptor la temperatura de 180 grade Celsius, până capătă o nuanță maronie-aurie apetisantă…
Decorați cu zahăr pudră și așteptați puțin să se răcească înainte de a le servi…
Să le savurați cu drag! Poftă bună!