Ti se intampla de multe ori sa nu crezi ce iti spun altii cand vine vorba de complimente sau laude?
De asemenea, iti este dificil sa accepti vorbele de multumire, recunostinta, chiar daca acele cuvinte iti mangaie sufletul si inima?
Mi-am pus si eu aceste intrebari acum cateva zile. Am participat la o petrecere care nu a fost foarte reusita. Nu mi-a atins sufletul, a fost doar o petrecere simpla.
Insa, cand am plecat i-am spus gazdei: „Multumesc, m-am distrat foarte mult, chiar mi-a placut aceasta petrecere.”
Imediat ce am ajuns acasa am inceput sa-mi pun urmatoarele intrebari: De ce nu am fost sincera? De ce am fost nevoit sa mint?
Nu ar fi trebui sa spun ca a fost o petrecere nereusita, dar macar ar fi trebuit sa tac, sa nu vorbesc mai mult decat trebuie.
Dar cum pot sa am incredere in ceilalti cand eu nu sunt sincera? Desigur, ma indoiesc de sinceritatea altora.
Nu suntem sinceri cu noi insine, nu credem in noi insine si nu ne recunoastem valorile. Ne temem de critici, ne temem de ceea ce vor crede altii despre noi pentru ca ne este frica sa nu fim raniti, sa nu fim iubiti.
Trebuie sa fim sinceri cu noi, sa fim constienti de calitatile si defectele noastre. Sa ne acceptam asa cum suntem.
Da, stiu, este usor de spus si greu de facut. Insa, cu timpul incepi sa-ti dau seama de puterea ta. Pe masura ce devii mai sincer cu tine si cu ceilalti, incepi sa nu mai tii cont de parerea celor din jur.
Recunosc, eu nu am putut sa fac asta de una singura. Am avut nevoie de sprijin din partea familiei si a mentorului meu. Cu totii au crezut in mine si m-au sustinut in aceasta „calatorie”.
Acum pot spune cu adevarat ca sunt multumita de mine, ca stiu ca nu sunt si nu voi fi niciodata perfecta. Insa sunt constienta de valoarea mea. Cred in mine, in abilitatile mele si in puterea mea.
Imagineza-ti ca esti increzator in tine, puternic, stii cine esti… cum actionezi atunci? Esti sincer sau nu?
Bineinteles ca esti pentru ca nu ai nevoie de parerea altora sa poti fi sincer.
