Ingrediente:

  • 120 g unt
  • 100 g zahăr
  • 200 g făină
  • 1 ou
  • coajă de lămâie
  • 1/4 linguriță praf de copt
  • 3 linguri zahăr pudră
  • puțină sare

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui mixer, batem untul și zahărul până la omogenizare. Adăugăm oul până obținem o cremă fină și aerată.

2. Adăugăm făina, coaja de lămâie, praful de copt și sarea. Frământăm până obținem un aluat moale și elastic. Îl așezăm într-o folie de plastic și îl lăsăm la frigider pentru 2 ore.

3. După acest interval de timp, întindem aluatul într-o foaie subțire. Cu ajutorul unei forme speciale, decupăm fursecurile. Le așezăm într-o tavă de copt tapetata cu unt. Se coc în cuptorul preîncălzit la temperatura de 180 de grade Celsius timp de 12-15 minute.

4. După ce s-au copt, decorăm fursecurile cu zahăr pudră.

Serviți împreună cu cei dragi, alături de o cană de ceai sau cafea…

Savurați cu drag! Poftă bună!