Loboda ( latină: Atriplex Hortensis ) este o plantă erbacee anuală, cu valoare terapeutică, folosită încă din antichitate. Stimulează digestia, previne accidentele vasculare și ajută la menținerea sănătății sistemului imunitar.
Această plantă conține aproape de două ori mai multă vitamină C de cât lămâia. Datorită conținutului de fibre din frunze, loboda este recomandată pentru stimularea digestiei. În plus, are capacitatea de a scade riscul constipației sau a altor afecțiuni precum ulcerul sau gastrita.
Studiile făcute de specialiști arată că are și un ușor efect diuretic, ajutând la curățarea rinichilor, la eliminarea de toxine sau a excesului de apă și săruri din organismul nostru.
Consumul de lobodă este benefic și pentru funcționarea normală a vezicii biliare, prezentând și beneficii pentru circulația sângelui datorită conținutului crescut de vitamina K. consumul regulat de lobodă reduce riscul apariției accidentelor vasculare.
Loboda este o plantă extrem de benefică pentru organismul nostru, ajutând la curățarea și detoxifierea sângelui și este ideală pentru ciorbe sau salate.
Are puterea de a crește rezistența vaselor de sânge și de a reduce riscul accidentului vascular datorită conținutului semnificativ de vitamina C ( de două ori mai multă decât lămâia sau kiwi), fier și vitamina K.
Loboda stimulează metabolismul nostru și elimină toxinele
Cu un efect ușor laxativ, joacă un rol important în curățarea sângelui. Planta poate fi folosită, pur și simplu, în salate sau în ciorbe; nu este nevoie de tincturi sau ceaiuri sofisticate.
Este indicat consumul frunzelor tinere, în stare crudă, în curele de detoxifiere pentru a profita de efectele sale diuretice.
În plus de asta, loboda conține pigmenți antioxidanți care ajută organismul nostru să se regenereze, încetinind procesele de îmbătrânire. Planta este și un bun remineralizant și stimulează metabolismul.
Loboda ameliorează astmul
Consumul regulat de lobodă este eficient în ameliorarea sau chiar tratarea acneei, astmului, alergiilor și chisturilor ovariene, având un excelent efect vitaminizant și mineralizant. Este utilă pentru a trata tusea, gâtul inflamat și guta.
În aceste situații, cele mai bune rezultate se obțin prin amestecarea fierturii cu un pic de miere, sare și oțet.
Cataplasmele cu lobodă vindecă rănile
Sub formă de infuzie, loboda este benefică în tratarea afecțiunilor pulmonare și a durerilor de stomac.
Infuzia poate fi făcută simplu, sub formă de ceai sau ciorbă, alături de alte legume precum usturoi verde, ceapă și leuștean.
Sub formă de cataplasmă, această plantă ajută la vindecarea bubelor și rănilor.
Pentru cataplasme, se fierbe planta până dă apa în clocot, se lasă să se răcească un pic. Când loboda este încă călduță, se înfășoară în tifon, se pune pe suprafața cu probleme și se lasă acolo pentru jumătate de oră, minim.