Micul dejun are rolul de a ne oferi energie pe tot parcursul zilei, așadar ar trebui să conțină alimente bogate în calciu, cereale integrale și fructe bogate în minerale și vitamine.
Un mic dejun sănătos contribuie la:
- creșterea aportului de nutrienți, calitățile de fibre, minerale și vitamine fiind mai ridicate
- stimularea și accelerarea metabolismului și la arderea caloriilor
- prevenirea apariției senzației de foame, însemnând consumul redus de calorii și alimente nesănătoase pe parcursul zilei
- îmbunătățirea memoriei, nivelului de concentrare și stării se spirit
- menținerea greutății corporale, crescând șansele menținerii unui număr sănătos de kilograme
Iată un mic dejun care îndeplinește cele menționate mai sus și care joacă un rol esențial în starea de sănătate. Este și foarte simplu de preparat, sănătos și vine în ajutorul sistemului imunitar
Ingrediente necesare:
- 250 ml chefir organic sau iaurt cu conținut scăzut de grăsime
- 2 linguri de fulgi de ovăz, fără zahăr
- o linguriță de pudră de cacao
- 5-7 prune cărnoase, uscate
- o linguriță de semințe de in măcinate
Mod de preparare:
Acest mic dejun se prepară seara, consumându-se dimineața următoare.
Prunele uscate se adaugă într-un vas, apoi se toarnă peste ele 100 de ml de apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă deoparte timp de zece minute.
Separat, într-un alt bol de adaugă pudra de cacao, semințele de in măcinate și semințele de ovăz. Se amestecă foarte bine, apoi se completează cu chefir și se mai amestecă o dată.
Prunele se scot din apă, se taie mărunt și se adaugă în compoziția preparată anterior.
Amestecul astfel obținut se transferă în vasul blenderului și se mixează până se obține un piure. Piureul se ține la frigider.
Mod de administrare:
Acest piure se consumă în dimineața următoare. Pentru efecte maxime, de recomandă consumul regulat, pe o perioadă de cel puțin o lună.
Este o băutură cu deosebite beneficii asupra sănătății, datorită componentelor sale antifungice, antioxidante, anticancerigene, antitumorale, antibiotice, antimutagenice și bacteriostatice.
Beneficii
-Consumul regulat de fulgi de ovăz mărește rezistența la variațiile bruște de climă, conferind un foarte bun tonus psihic și întărind sistemul imunitar.
Fulgii de ovăz au și proprietăți puternice energizante, au capacitatea de a regla nivelul colesterolului, scad semnificativ riscul de insuficiență cardiacă alături de alte afecțiuni cardiovasculare, și oferă o senzație de sațietate de durată, ajutând astfel la o slăbire mai ușoară.
-Chefirul are rolul de a ajuta la menținerea unei digestii sănătoase, de a stimula sistemul imunitar și de a aduce în organism un aport de enzime, vitamine, fermenți naturali, substanțe nutritive și micro-organisme benefice.
Alături de o dietă echilibrată și corespunzătoare, săracă în grăsimi animale, și însoțită de exerciții fizice regulate, chefirul este un adjuvant extraordinar în curele se slăbire. Împiedică și îmbătrânirea prematură, normalizând procesele metabolice din organism și eliminând colesterolul și reziduurile metabolice.
-Pudra de cacao o excelentă sursă de grăsimi, proteine, fibre, magneziu, calciu, fier, carbohidrați și vitaminele B, C și E. Ridică nivelul de alcalinitate din corp, ajutând în acest fel la detoxifierea organismului, și are o concentrație ridicată de antioxidanți foarte stabili și ușor de asimilat de câtre organismul nostru.
-Semințele de in sunt printre cele mai bogate surse vegetale de Omega-3 care ajută în procesul de slăbire. Aceste semințe ajută digestia, reduc pofta de dulce, luptă împotriva cancerului, scad nivelul colesterolului din sânge, ajută în slăbire, conferă sănătate părului și un aspectul curat al tenului.
-Prunele, fiind surse importante de vitamina A, C și K, precum și de fibre și potasiu, au puternice calități antioxidante, capacitatea de a alunga senzația de stres sau oboseala și sunt un aliat important al majorității funcțiilor intestinale.
Sunt și sărace în calorii, așadar sunt benefice în diete de slăbire, având o acțiune stimulatoare asupra intestinului, conferind un efect laxativ.