Mierea este principalul produs al albinelor. Ca aproape toate produsele care se obtin din stuoarit, mierea are o dubla origine: vegetala si animala. In natura sunt doua cattegorii de surse glucidice vegetale exploatate de albina: nectarul si mana. Principala, nectarul, este secretia glandelor nectarifere, localizate in floare. Mana este de doua origini: vegetala si animala: prima consta in secretiile dulci ale tesuturilor localizate pe diferite parti ale plantelor, exceptand floarea; iar mana de origine animala este rezultatul excretiei insectelor producatoare de mana (pureci, paduchi de plante).
Transformarea nectarului (si a manei) in miere implica cateva etape, incepand cu selectarea si acceptarea hranei – functie de concentratie, abundenta, toxicitate pentru albine si terminand cu capacirea fagurilor. Conform acceptiuni generale, transformarile se pot rezuma la doua etape esentiale: includerea enzimelor si actiunea acestora – in principal asupra glucidelor – si eliminarea apei pana la maximum 20% din greutatea produsului finit – mierea.
Prima etapa se petrece in organismul albinei: parte din secretia enzimatica a glandelor hipofaringiene este amestecata cu picatura de nectar (sau mana) aflata in gusa; picatura este regurgitata si de pe trompa este preluata de o alta albina lucratoare care o prelucreaza in acelasi fel. Numarul de albine implicat in prima faza este variabil; el depinde de puterea familiei, abundenta si ritmul culesului.
A doua etapa consta in eliminarea apei in exces (fata de 20%). Are loc un proces mixt, datorat, in prima parte, direct albinei care asigura prin regurgitari repetate evaporarea apei. Albinele depun picatura de miere in pelicula subtire pe fundul celulei si o reabsorb prin trompa. Intre regurgitare si reingerare are loc o evaporare partiala. Repetandu-se ritmic si rapid, cele doua procese asigura reducerea apei la cca 40%. A doua parte se petrece dupa depunerea picaturii in celula fagurelui, unde evaporarea este continua sub efectul caldurii si al curentilor de aer din stup. Mai multe picaturi sunt dispuse intr-o celula, ocupand aproximativ ¼ din volumul acesteia. Numai dupa ce umiditatea a mai scazut, in celula continua sa fie adaugata alta miere, care eventual a fost concentrata in alte celule. La maximum 20% apa, celulele se capacesc.
Datorita complexelor transformari carora le este supusa sursa zaharata vegetala in stup, individualitatea originara a fiecarei componente se pierde, iar semnele dublei origini se regasesc intr-un tot unitar, strict si caracteristic definit organoleptic, fizico-chimic si microscopic – mierea.
Sortimente de miere
In tara noastra, plantele melifere traiesc practic pe tot teritoriul. In Campia Dunarii, reprezentative sunt culturile de floarea soarelui; livezile se intind din nord pana in sud, incepand cu marul si terminand cu piersicul; in Delta salcia si menta, in Subcarpati si Carpati zmeurul, fanetele cu emblema lor – zburatoarea –, artarii, stejarul, coniferele; in diferite zone, plantatiile de salcam si tei etc.
Culesul din tinuturi dominate de o singura specie melifera permite recolte de miere monoflora. Principalele noastre sortimente monoflore care au valoare economica deosebita prin caracteristicile lor si cantitatile apreciabile sunt: mierea de salcam, de tei, de zmeura, de menta, de floarea-soarelui.
Mierea monoflora foarte apreciata, dar in cantitati reduse in tara noastra,dau cenuserul (falsul otetar), castanul salbatic, coriandrul, facelia, sparceta.
Mierea poliflora provine din culesul de la o foarte mare diversitate de specii fara ca una dintre ele sa se ridice la peste 10%, cele mai multe ocupand 3 – 7%, iar unele sub 1%. Este exemplul tipic de cules poliflor si implicit de miere poliflora. Mierile poliflore rezultate din nectarul unor grupe de plante care caracterizeaza o anumita zona, ii poarta numele: miere de balta, miere de faneata, de pomi fructiferi, de pajiste de ses, de munte.
Sunt mai rare situatiile cand mierea poliflora este amestec intre mieri dominate fiecare de un anumit cules. Amestecul se face de obicei chiar in stup, datorita culesurilor aproape monoflorale suprapuse si rareori intre mieri deja extrase. In aceste mieri pot fi 1 – 2 sau chiar 3 tipuri de polen de plante nectarifere cu inflorirea destul de indepartata in timp sau ca zona si care au valori de peste 10%, chiar 20%. Asmenea produse sunt rezultatul unui stuparit nu deosebit de organizat si mai ales nu condus de criteriul eficcientei economice: salcam-tei, floarea soarelui-zmeura; salcam-floarea soarelui. De mentionat sunt si frecventele culesuri suprapuse de miere poliflora – miere de padure, amestecuri care scad valoarea comerciala si biologica a mierii de padure.