Pizzetele cu salam si masline se fac foarte repede. In plus, deoarece nu se foloseste drojdie, nu se lasa aluatul la dospit. Nu trebuie sa astepti sa creasca aluatul inainte de a-l pune in cuptor, deci mai castigi putin timp.
Ingrediente necesare:
- 400 ml lapte batut
- 450 gr faina de grau
- 1 lingura praf de copt, 1.5 linguri sare
- Ulei de masline, salam, masline, ierburi aromatice
Mod de preparare:
Intr-un bol cernem faina impreuna cu praful de copt si sarea. Adaugam laptele batut si framantam usor aluatul. Daca este nevoie, poti sa mai adaugi apa sau faina, in functie de cat de gros sau subtire este aluatul.
Se transfera apoi aluatul pe blatul de lucru presarat cu faina. Se intinde intr-o foaie dreptunghiulara de aproximativ 2 cm grosime si se taie cu un cutit in bucati mai mici. Fiecare bucata de aluat se unge cu ulei si se pune deasupra salam si masline, iar la final se presara ierburi aromatice. Se pun pizzetele intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Se porneste cuptorul la 200 grade, iar cand ajunge la temperatura setata se introduce tava in cuptor. In 12-15 minute pizzetele ar trebui sa fie gata, asa ca se scot din cuptor, se pun pe un platou si se servesc.
Aceasta reteta simpla te poate scoate rapid din incurcatura atunci cand nu stii cu ce sa-ti servesti invitatii. Pizzetele cu salam si masline sunt atat de bune, incat chiar si cei mai mofturosi oaspeti le adora. Desigur, daca doresti poti adauga si alte ingrediente precum sunca presata, cascaval, etc. Pofta buna alaturi de cei dragi si spor la gatit!