De curand m-am mutat intr-un nou oras, impreuna cu iubitul meu cu care am o relatie de 2 ani. Dupa ce a terminat liceul mi-a propus sa ne mutam impreuna la Timisoara. Noi locuiam in Bacau. Am lasat totul in urma si m-am mutat cu el, doar pentru a-i face pe plac.
Fiind foarte apropiata de familia mea stiam ca-mi va fi greu sa locuiesc atat de departe. Inainte de a ne muta, i-am spus iubitului meu ca vreau sa ne casatorim. Stiu ca poate parea nebunesc, dar voiam sa fiu sigura ca intre noi este o relatie serioasa.
Am discutat mult despre ceea ce aveam sa facem pe viitor, dar nu a fost de acord sa ne casatorim atunci. Am inteles ca avea motive intemeiate, doar eram totusi frustrata.
Ne-am mutat mai repede decat ma asteptat. Stam deja in Timisoara de 3 luni. Ma simt singura, imi lipsesc prietenii si familia, si lucrez intr-un birou in care nu-mi gasesc locul. In plus, inca nu am fost ceruta in casatorie.
Am incercat sa-mi ignor sentimentele, dar pana la urma i-am spus si lui (printre lacrimi) ca nu ma simt bine in acest oras nou. El m-a asigurat ca este gata sa ne casatorim, ca vrea sa ma ia de sotie, dar totusi cauta o multime de motive pentru a nu trece la fapte.
Ma simt prost pentru ca am renuntat la toti cei dragi mie pentru o persoana care nu vrea sa se casatoreasca cu mine. Pe de alta parte, ne-am cumparat o casa impreuna, vorbim despre casatorie, copii, etc.
O parte din mine stie ca trebuie sa fiu multumita cu asta si ca lucrurile se vor intampla la timpul lor. Insa, nu mai am rabdare. M-am saturat sa astept un inel de logodna, pe care, poate, nici nu-l voi primi vreodata.
