Gustarile reci sau aperitivele sunt general foarte usor de facut, nu trebuie sa gatesti prea mult si arata foarte bine atunci cand le servesti pe un platou. Reteta aceasta este una rapida, se face la cuptor si este foarte buna si sanatoasa.
Ingrediente necesare:
- 5 oua, 300 gr de somon afumat
- 300 gr crema de branza, 1 caserola mica de spanac proaspat
- 1 ceapa rosie, 1 lingurita mustar
- Sare, piper, 1 lingura de smantana
Mod de preparare:
Spalati spanacul si mai apoi uscati-l pe un prosop sau pe niste servetele de bucatarie. Albusurile se bat spuma, dupa care se adauga adauga galbenusurile, rand pe rand. Se condimenteaza cu sare si piper dupa gust.
In tava de la cuptor, se pune hartie de copt si peste aceasta se intinde uniform un strat de se spanac proaspat. Peste acesta se intinde compozitia de ou si se baga la cuptor pentru 12 minute la 180 grade.
Cand este gata, se scoate si se pune pe un prosop – cu hartia in sus dupa care aceasta se indeparteaza. Blatul se ruleaza cu tot cu prosop si se lasa la racit.
Intr-un bol separat se pune crema de branza, smantana, mustarul, sare, piper si se amesteca. Cand este rece, blatul cu spanac se intinde si punem pe toata suprafata lui crema de branza. Peste aceasta se pune un strat de spanac proaspat, somonul si mai apoi se ruleaza din nou.
Rulada se baga la frigider pentru cateva ore dupa care se poate taia in felii groase de 1 cm sau 1 cm jumatate.
Feliile se orneaza cu ceapa rosie si se poate servi. Pofta buna!