Toată viața suntem într-o goană permanentă de a găsi mai mult timp și energie. Dacă am putea face ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore, bine ar fi. De câte ori ai ajuns la final de zi și nu ai fost în termen cu toate taskurile pe care ți le-ai propus? Nu mai adăuga și altele pe lista de așteptare. Cel puțin când vine vorba de programările la salon, Stailer te poate ajuta. Iată cum!
O programare simpla la salon o puteți face prin Stailer. Această platformă și implicit aplicație te ajută să digitalizezi programările. Ce trebuie să faci este să descarci aplicația sau să folosești direct din browser platforma aceasta. Cu sau chiar fără cont, poți încerca o dată, pentru a fi convins de metoda aceasta.
Cu Stailer e mai ușor, pentru că…
-
Scapi de chinul de a suna de la un salon la altul
De cele mai multe ori ești nevoit să mergi personal la recepția unui salon și să încerci să îți faci o programare. Chiar și așa, când ești față în față cu persoana responsabilă cu programările ți se spune cu nonșalanță că nu se poate chiar atunci când tu ai nevoie. Ajungi să faci un compromis până la urmă, doar pentru că nevoia îți dictează astfel.
Prin Stailer este mai ușor să te programezi oricând la salon, în timp ce îți savurezi cafeaua, ești în pauză la serviciu sau noaptea târziu când îți amintești de această programare.
-
Te programezi rapid la saloanele din oraș
Ai acces la lista de saloane de hair and beauty. Nu poți ține pasul cu câte locații noi apar. Caută prin stailer.ro și vezi si aplicatia Stailer. Îți va fi mai ușor să găsești saloanele din orașul tău. În plus, cele înscrise aici sunt prezentate cu toate detaliile de interes: costul serviciilor, durata acestora, ce spun alți clienți despre echipa de aici, chiar și fotografii sunt disponibile.
Alegerea va ține cont, deci, de toate aspectele de acest gen, ce pot să facă o diferență pentru tine. Vei ști de la bun început și la ce costuri să te aștepți.
-
Nu plătești taxe pentru metoda aceasta
Pentru a utiliza Stailer nu ai nevoie de abonament, nu plătești taxe, costul serviciilor nu sunt influențate de faptul că ai utilizat această metodă. Dacă este necesar să intervii asupra programării, să presupunem că te răzgândești, poți anula sau reprograma tot online, fără costuri.
Lista de avantaje poate continua. Stailer a devenit un instrument practic mai ales pentru cei care înțeleg cât de prețios este timpul. A luat locul unui intermediar între public și serviciile de hair and beauty, fără însă să aducă costuri în plus în vreun fel.
Dacă te-ai decis să încerci varianta aplicației, o poți descărca gratuit din App Store, App Gallery sau Magazin Play. Creezi cont în câteva secunde sau te poți loga direct cu datele contului de Facebook. Încearcă și lasă o recenzie pentru ca și alții ca tine să știe la ce să se aștepte de la Stailer.
Contact: support@stailer.ro